Iris

Cu o istorie intinsa pe o perioadă de peste trei decenii, formația Iris a trecut prin diverse transformări de componenta, fără însă a renunța la principiile si crezurile sale, la visele și speranțele de libertate si la sound-ul cu care si-a obisnuit fanii.

Fondată în 1976 la Bucuresti, din prima componență au făcut parte Nuțu Olteanu (chitară, vocal), Emil Lechințeanu (chitară bas) și Nelu Dumitrescu (baterie). Formația a trecut prin numeroase schimbări de formulă, cea mai reprezentativă fiind cea care i-a avut în componență pepe Cristi Minculescu, dreptsolist vocal, si cuplul de chitariști Nuțu Olteanu – Adrian Ilie.

După plecarea lui Cristi Minculescu, solistul trupei a fost Toni Șeicărescu(ex-Direcția 5), iar la sfârșitul lunii iunie 2013 formula s-a schimbat din nou, locul acestuia fiind luat de tânărul Rafael.

Formula actuală a trupei Irisîi include pe Valter Popa (chitară), Ion „Nelu” Dumitrescu (baterie), Doru „Boro” Borobeică (bas), RAFAEL(voce) si Relu Marin (clape), ei ducând astfel mai departe cei 38 de ani de activitate ai trupei.

 

IRIS Foto by Gabi Boholt